joi, 21 februarie 2013

PlayStation 4 anunţat oficial


 Show-ul ţinut de Sony aseară la New York a avut un scop precis: prezentarea, în premieră, a noii console de jocuri video PlayStation 4.
După un scurt discurs din partea lui Andrew House, CEO Sony Computer Entertainment, pe scenă a fost invitat Mark Cerny, lead system architect pentru PlayStation 4. Un aspect important este faptul că acest Cerny are o experienţă vastă în domeniul programării şi design-ul jocurilor video şi ale consolelor în general. De asemenea, este pentru prima dată când Sony încredinţează realizarea unei noi console unui american, acesta fiind un prim semn că gigantul japonez nu doreşte să repete greşelile făcute cu generaţiile trecute de hardware.
Speech-ul lui Cerny s-a concentrat pe două aspecte: dezvăluirea controller-ului oficial pentru PlayStation 4 (care, în mod previzibil, se numeşte DualShock 4) şi prezentarea specificaţiilor tehnice ale consolei. Noul DualShock 4aduce o serie de modificări semnificative faţă de vechile generaţii de controller Sony. În primul rând, gamepad-ul va face uz de o suprafaţă sensibilă la atingere (touch pad), plasată pe partea sa frontală.
Crucea direcţională va fi foarte familiară atât pentru deţinătorii de PlayStation 3, cât şi pentru cei de PlayStation Vita, clasicele butoane X, O, triunghi şi pătrat fiind păstrate neschimbate. În schimb, bumperele R1 şi L1, dar mai ales triggerele analogice R2 şi L2 au suferit modificări semnificative, în încercarea de a oferi noului controller un aspect cât mai ergonomic. Nici stick-urile nu au fost trecute cu vederea, design-ul acestora fiind conceput pentru ca degetele să nu mai alunece de pe grip-ul cauciucat.
Butoanele Start şi Select dispar pentru prima dată de pe un controller PlayStation, fiind înlocuite de butoaneleOptions (care ar trebui să preia funcţiile Start şi Select) şi Share, despre funcţionalitatea căruia vom intra în detalii un pic mai târziu. Butonul PlayStation (Home) a rămas aproape neschimbat, în timp ce sub acesta şi-a făcut apariţia un difuzor mono, precum şi o mufă de căşti stereo. Jucătorii îşi vor putea cupla aici fie o pereche de căşti (pentru o experienţă auditiva intimă), cât şi headset-ul oficial, livrat în fiecare pachet PlayStation 4, care va înlesni comunicarea dintre utilizatorii noii console.

Un aspect extrem de important al noului DualShock 4 este noul LED light bar, care va juca roluri multiple. Bara luminoasă se va colora în diferite nuanţe pentru a sugera cât mai bine legătura dintre jucător şi personajul controlat din joc: spre exemplu, într-un titlu cooperativ, personajul îmbrăcat în culoarea roşie va fi controlat de gamepad-ul a cărei lumină va fi roşie.
De asemenea, împreună cu funcţiile SIXAXIS (senzori de mişcare), acest light bar va servi pentru detectarea eficientă a poziţionării în spaţiu cu ajutorul noului PlayStation Eye 4. Noua camera video pentru PlayStation 4 va beneficia de doi senzori capabili să detecteze şi adâncimea, precum şi de nu mai puţin de patru microfoane dedicate comenzilor vocale. De asemenea, PlayStation Eye 4 va fi capabilă să detecteze mişcările controller-ului PS Move, compatibil şi cu următoarea generaţie de console de la Sony.
 Specificaţii tehnice. Se pare că majoritatea zvonurilor apărute în privinţa configuraţiei hardware a noului PlayStation 4 erau adevărate: consola va folosi o arhitectură x86-64 bazată pe un APU AMD cu 8 nuclee, un chip video AMD Radeon de generaţie nouă şi o memorie unificată de nu mai puţin de 8GB GDDR5. Conform spuselor lui Cerny, aceste alegeri au fost făcute de comun acord cu producătorii de jocuri pentru PS4, noua consolă dorindu-se a fi cât mai familiară şi prietenoasă cu dezvoltatorii de software. Pentru a exemplifica acest lucru, a fost prezentat un scurt demo al motorului grafic Unreal Engine 4, rulat în timp real pe hardware-ul consolei. De asemenea, nu va lipsi un hard disk integrat pentru stocare şi nici opţiunile de bază în ceea ce priveşte conectivitatea.

Servicii şi funcţionalitate.. În primul rand, hardware-ul foarte puternic va permite implementarea unei noi funcţii lower power state cu ajutorul căreia utilizatorii vor putea trece consola în standby fără a pierde progresul dintr-un joc. La pornirea consolei, aceasta va relua acţiunea fix din locul în care fusese închisă.
Prin intermediul serviciilor de game streaming dezvoltate de Gaikai, utilizatorii PlayStation Network vor avea ocazia să încerce direct orice joc de PS4 distribuit prin intermediul acestei platforme, fără timpi de download şi aşteptare suplimentari.
În cazul achiziţiei unui joc în format digital, acesta va putea fi jucat imediat, în timp ce se descarcă în background. De altfel, Perry nu a făcut un secret din faptul că PlayStation 4 va fi dotat cu chip-uri adiţionale dedicate codării şi decodării video în timp real, performanţele consolei urmând să nu fie afectate de captura sau stream-ul video.
Toate acestea fiind spuse, desi nu stim cat va costa, cred ca cele de mai sus au adus putina lumina asupra acestui subiect. Perioada de lansare este anuntata pentru perioada sarbatorilor de iarna 2013 (marketing, ce sa mai!).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu